Dobânzile bancare pe care le ridică persoanele fizice vor fi scutite de
impozitul pe venit pentru încă un an, transmite IPN. Măsura, care se
regăsește în politica bugetar-fiscală pentru anul 2020, are ca scop
asigurarea stabilității pieței creditar-bancare în vederea analizei mai
aprofundate a implicărilor ce ar rezulta din implementarea normei date.
Dorel Noroc, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, în cadrul
emisiunii „Contrapunct” de la Radio Sputnik Moldova, a declarat că,
atunci când a început promovarea politicii bugetar-fiscale și
consultarea publică a proiectului, era a doua parte a lunii noiembrie
și, respectiv, a fost puțin timp pentru efectuarea unei analize
detaliate pe acest segment. „Era complicat pentru sistemul bancar ca,
într-o perioadă atât de scurtă, să-și ajusteze softurile sau să-și
creeze mecanism de achitare a acestui impozit pe fiecare deponent. Iată
de ce s-a luat decizia de a extinde cu an”, a notat Dorel Noroc.
Potrivit secretarului de stat, în primul semestru al anului 2020, va fi
analizată structura tuturor depozitelor bancare pentru a identifica acel
prag de la care va fi aplicat impozitul. Ca urmare a analizei, se va
veni cu o formulă care să nu afecteze persoanele cu venituri mici, dar
care va permite și statului să încaseze bani pentru majorarea
cheltuielilor bugetare.
Potrivit calculelor estimative, suma totală a încasărilor, dacă ar fi
aplicată impozitarea, ar fi de circa 120-140 de milioane de lei.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…