Următorul în top este Partidul Demnitate şi Adevăr, cu 4,6%, iar PDM a acumulat 3,7%.Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting în perioada 16-23 aprilie pe un eşantion de 1100 de respondenţi din aproape 80 de localităţi ai ţării.
Dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare, configuraţia politică ar fi compusă doar din Partidul Socialiştilor şi Partidul Acţiune şi Solidaritate. Potrivit datelor prezentate de Barometrul Opiniei Publice, doar aceste formaţiuni ar accede în Legislativ.
Următorul în top este Partidul Demnitate şi Adevăr, cu 4,6%, iar PDM a acumulat 3,7%.Sondajul a fost realizat de Magenta Consulting în perioada 16-23 aprilie pe un eşantion de 1100 de respondenţi din aproape 80 de localităţi ai ţării.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…