Categories: PoliticȘtiri

Dmitri Rogozin, declarat persona non-grata în Moldova

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova cu aplicarea unor măsuri restrictive sub formă de interdicţie de intrare şi de tranzitare a teritoriului Republicii Moldova.
Anterior pe internet a fost lansată o petiție  prin care autorităților Republicii Moldova li se cere să îl declare pe vicepremierul rus, Dmitri Rogozin – persona non grata.
Inițiatorii petiției aduceau mai multe argumente pentru solicitare, amintind că oficialul rus a participat personal la insurecția militară contra autorităților constituționale ale Republicii Moldova din 1992, numărându-se printre cei care au luptat de partea trupelor separtiste,
Autorii mai cer insistent autorităților RM să se abțină de la orice acțiuni de celebrare a celor 25 ani de la instalarea Operației de menținere a păcii (PKO), care nu a servit niciodată standardelor pretinse, apliniindu-se instrumentelor de șantaj și susținere a separatismului transnistrean, în detrimentul intereselor RM.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

2 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

4 zile ago