Categories: ExterneȘtiri

Dmitri Medvedev crede în Moş Gerilă, dar este sceptic în privinţa Apocalipsei şi a extratereştrilor. VIDEO

Premierul rus Dmitri Medvedev a vorbit despre Moş Gerilă, Apocalipsă, extratereştri, întârzierile notorii ale preşedintelui Vladimir Putin şi câţiva „ticăloşi” din poliţie, în pauza unui interviu acordat vineri, în care a dezvăluit naţiunii ruse puţin mai mult decât intenţionase.
Dmitri Medvedev „a lăsat garda jos” în timpul acestui interviu, acordat jurnaliştilor de la cinci posturi de televiziune din Rusia, într-o pauză a interviului, fără să îşi dea seama că microfoanele şi camerele de filmat funcţionau în continuare, informează Reuters.

„Eu cred în Moş Gerilă. Dar nu prea mult. În orice caz, nu sunt unul dintre acei oameni care pot să le spună copiilor lor că Moş Gerilă nu există”, a declarat premierul rus, răspunzând, jovial, unei întrebări adresate de unul dintre jurnalişti, care a dorit să cunoască părerea lui Medvedev despre Moş Gerilă, echivalentul rusesc al lui Moş Crăciun.

Ulterior, Dmitri Medvedev a făcut câteva aluzii deloc măgulitoare la adresa întârzierilor preşedintelui Putin, un fapt de notorietate în Rusia, la întâlnirile pe care acesta le are programate.

„Cineva trebuie să fie punctual, în timp ce altcineva încalcă toate limitele, întârziind de fiecare dată „, a declarat Medvedev, cu un zâmbet prefăcut, într-o zi în care mentorul său, Vladimir Putin, a întârziat mai bine de o oră la un eveniment organizat în sudul Rusiei.

Comentariile premierului rus au devenit subiecte de satiră pe internet şi este puţin probabil ca ele să îl ajute pe Medvedev, a cărui stea a început să apună după ce Putin a redevenit preşedinte al Rusiei, în luna mai, după o perioadă de patru ani în care a fost prim-ministru.

În interviul propriu-zis, Medvedev a subliniat loialitatea sa faţă de Putin şi a părut hotărât să facă front comun cu aliatul său, pentru a infirma zvonurile potrivit cărora urmează să fie concediat din funcţia de premier al Rusiei.

Totodată, Medvedev a luat apărarea unor legi susţinute de Kremlin, despre care criticii administraţiei ruse susţin că vor fi folosite pentru a-i reduce la tăcere pe disidenţii regimului, şi care par să nu se potrivească cu imaginea relativ liberală pe care şi-a construit-o premierul rus.

Însă, în comentarile făcute în pauza interviului, premierul rus a lăsat din nou garda jos.

Atunci când unul dintre cei cinci jurnalişti care l-au intervievat s-a plâns în legătură cu faptul că anchetatorii federali vor avea de acum posibilitatea de a percheziţiona locuinţa unui martor, în cadrul unei anchete de poliţie, la primele ore ale dimineţii, Medvedev i-a transmis acelui jurnalist să nu îşi facă griji prea mari din această cauză.

Microfonul său era încă funcţional în momentul în care Medvedev a spus: „Sunt doar nişte ticăloşi, care vin să îşi percheziţioneze casa la ora 08.00. Aşa sunt ei obişnuiţi să procedeze. Cunosc multe persoane care lucrează în poliţie. Ei cred că dacă intră în casa ta la ora şapte dimineaţa vor descoperi tot binele din lume”.

Un alt jurnalist a întrebat dacă preşedintele Rusiei primeşte dosare secrete despre extratereştri atunci când îi este înmânată celebra servietă care conţine codurile pentru activarea arsenalului nuclear al Rusiei.

„Alături de servieta cu codurile nucleare, preşedintele ţării primeşte şi un dosar «strict secret». Acest dosar conţine în întregime informaţii despre extratereştrii care au vizitat planeta noastră”, a răspuns, glumind, premierul Medvedev.

„Pe lângă asta, ţi se predă un raport întocmit de un serviciu secret care este absolut secret şi care îi controlează pe extratereştrii de pe teritoriul ţării noastre. Puteţi să găsiţi mai multe informaţii detaliate despre acest subiect în binecunoscutul film «Men In Black». Nu vreau să vă spun câţi dintre ei se află printre noi, pentru că s-ar crea panică”, a adăugat, continuând să glumească, premierul rus.

În cadrul aceluiaşi interviu, Medvedev a răspuns şi unor întrebări mai puţin obişnuite. Întrebat dacă acordă credit teoriilor referitoare la o prefeţie maya despre sfârşitul lumii pe 21 decembrie, Medvedev a spus că nu crede în astfel de lucruri.

Niciunul dintre posturile de televiziune care l-au intervievat pe Medvedev nu a difuzat comentariile făcute de premier în pauza interviului, însă acele comentarii au fost transmise agenţiei de presă Reuters, iar unele dintre ele au fost postate apoi pe site-ul YouTube.


Popularitatea lui Dmitri Medvedev a început să scadă după ce Vladimir Putin a anunţat în septembrie 2011 că intenţionează să revină la preşedinţia ţării, punând astfel capăt speculaţiilor despre posibilitatea ca Medvedev, protejatul său, să candideze pentru un alt mandat de preşedinte.

Putin şi Medvedev au avut o colaborare strânsă la Sankt Petersburg în anii 1990, iar Putin a fost acela care l-a propulsat pe Medvedev la putere, în 2008.

Însă, unii dintre analiştii ruşi susţin că Medvedev va rezista în funcţia de premier cel mult până în martie sau aprilie, din cauza unui război de culise între mai multe grupuri de interese rivale.

sursa: mediafax.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

3 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

5 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago