Select your Top Menu from wp menus

Dispoziție cu titlu executoriu imediat pentru mass-media prin care li se indică jurnaliștilor cum trebuie să reflecte subiectele despre COVID-19

Președintele Consiliul Audiovizualului a adoptat, astăzi, o dispoziție cu titlu executoriu imediat pentru furnizorii de servicii media prin care le indică jurnaliștilor cum trebuie să reflecte subiectele legate de COVID-19.

„În condițiile stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova, se va prezenta obligatoriu poziția oficială a autorităţilor publice competente (Organizația Mondială a Sănătății, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale)”, iar jurnaliștii trebuie să renunțe la „enunțarea propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19”.

De asemenea, luni, Comisia pentru situații excepționale a decis prin derogare de la Codul Serviciilor Media Audiovizuale ca ședințele CA să fie deliberative cu prezența a patru membri, iar hotărârile să fie adoptate cu votul majorității celor prezenți.

Aceste acțiuni sunt criticate de Partidul Acțiune și Solidaritate, care denunță derapaje antidemocratice din partea guvernării. Aceste decizii pot fi considerate o tentativă de aplicare a cenzurii, este de părere deputatul PAS Sergiu Litvinenco.

sursa: radiochisinau.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/dispozitie-cu-titlu-executoriu-imediat-pentru-mass-media-prin-care-li-se-indica-jurnalistilor-cum-trebuie-sa-reflecte-subiectele-despre-covid-19/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19