Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi, 15 februarie a.c., la Adunarea Generală anuală a Judecătorilor, la care a ținut un discurs despre situația actuală a sistemului judecătoresc, anunţă un comunicat al Preşedenţiei
Șeful statului a vorbit despre importanța edificării unui sistem judecătoresc independent în cadrul statului de drept, care ar garanta caracterul ireversibil al proceselor democratice din Republica Moldova.
Președintele Timofti i-a asigurat pe magistrați de sprijinul statului în procesul de reformare a sistemului judecătoresc, și le-a solicitat magistraților să participe activ la acest proces.
”La ora actuală, există cadrul necesar legal, iar în scurt timp sperăm să avem și salarii majorate pentru judecători ca aceștia să funcționeze în mod independent. Numai cine nu vrea, nu este independent(…).
Adresez cuvinte de susținere judecătorilor care nu s-au lăsat antrenați în acte ilegale, compromițătoare pentru autoritatea judecătorească(…). Doar un singur lucru pot să mi-l reproșez personal, dar și majorității dintre Dumneavoastră: cum s-a întâmplat că am pierdut confruntarea cu cei corupți? Cum de s-a ajuns ca justiția să fie controlată din afara prin persoane infiltrate în sistemul judecătoresc, sau promovate inexplicabil de repede în funcții importante pentru a proteja interesele obscure ale unor cercuri politice, sau persoane private?”, a notat șeful statului.
Totodată, președintele Timofti a arătat că în justiție activează în continuare judecători compromiși din punct de vedere profesional și moral.
”Numărul celor care au plecat în ultima perioadă de bună voie din sistem de teama de a fi sancționați, sau au fost demiși, este prea mic. Mă mir cu câtă înverșunare sunt promovate în continuare persoane nedemne în funcții de conducere în instanțele de judecată”, a declarat Nicolae Timofti.
Șeful statului a adăugat că ”trebuie să ne debarasăm de cei care compromit actul de justiție, folosind în acest scop toate pârghiile legale. S-o facem acum, cât mai este posibil. Întârzierea ar putea fi dramatică pentru societate. Fără o justiție independentă și puternică, nimic nu este cert. Orice proces democratic poate fi dat peste cap. In același timp, inacțiunea în acest sens, poate deveni impedimentul principal în apropierea țării noastre de Uniunea Europeană”, a afirmat președintele Timofti.
Prețurile medii de consum în luna iunie 2025 comparativ cu luna iunie 2024 (în ultimele 12 luni) au crescut…
Uniunea Avocaților din R. Moldova (UARM) anunță o grevă generală de zece zile, din data…
Până în amiaza zilei de 10 iulie pe pagina web a Judecătoriei Orhei au fost…
De la 95,2 mii la 73,6 mii a scăzut populația cu reședința stabilă a raionului…
Fostul primar al mun.Orhei, care este fugit la Moscova vrea ca Republica Moldova să adere…
Conform datelor Serviciului de Hidrometeorologic de Stat, atât săptămâna precedentă cât și curentă, din cauza…