Select your Top Menu from wp menus

Dirk Schuebel a reiterat la Orhei că UE nu şi-a retras sprijinul pentru R.Moldova FOTO

Inaltul oficial european a vorbit despre suportul financiar continuu acordat de UE tarii noastre, astazi,   in timpul unei  vizite  la Orhei.

Declaraţia a fost făcută în cadrul lansării proiectului “Promovarea Planificării și Implementării Participative ca mecanism eficient de abilitare a comunității și dezvoltare locală sustenabilă”, care este destinat oraselor Orhei si Telenesti.

Ambasadorul UE în Repubica Moldova a menţionat că lansarea acestui proiect  este o dovadă în plus că UE nu a sistat suportul financiar din cauza crizei politice din ţara noastra. De notat că Schubel a declarat şi ieri în timpul semnării Acordului de finanţare privind Programul Pilot de Dezvoltare Regională în valoare de 7 milioane de euro că UE nu a oprit finanţarea R.Moldova.
Potrivit lui Schuebel, proiectul care va fi implementat în oraşele Orhei şi Teleneşti va creşte implicarea comunitatilor în procesul de administrare a localităţilor şi va contribui la rezolvarea problemelor locale.

Proiectul urmează a fi implementat până în iulie 2014. Valoarea lui este de peste 292 de mii de euro, cu o contriubţie locală de 30 de mii de euro. Finantarea este prevazuta pentru realizarea a 4 proiecte de dezvoltare a infrastructurii locale, care vor îmbunătăţi serviciile publice prestate populatiei. Proiectele vor fi identificate de către cetăţeni, care vor fi implicaţi în implementarea acestora.

La ceremonia de lansare a proiectului, care s-a desfasurat in incinta Primariei orasului Orhei, au participat primarii celor 2 oraşe-beneficiare, funcţionari şi conducatori din raioanele Orhei si Telenesti şi reprezentanţi ai unor finanţatori internaţionali.

  • lansare- proiect-shuebel-orhei-telenesti 19.03.13 (2)
  • lansare- proiect-shuebel-orhei-telenesti 19.03.13 (1)
  • lansare- proiect-shuebel-orhei-telenesti 19.03.13
  • lansare- proiect-shuebel-orhei-telenesti 19.03.13 (3)

 

 

 

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/dirk-schuebel-a-reiterat-la-orhei-ca-ue-nu-si-a-retrast-sprijinul-pentru-r-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19