Dirijorul Nicolae Botgros, care a fost înregistrat în calitate de candidat independent pe circumscripția nr. 42 Cantemir, a anunțat că se retrage din cursa electorală, scrie cotidianul.md.
Cunoscutul artist spune că zilele trecute i-au venit mai multe propuneri importante de concerte pentru acest an și s-a trezit în fața unei mari dileme.
Astfel, acesta spune că se retrage din cursa electorală și își va dedica următoarea perioada pentru pregătirea marelui concert din 23 februarie, iar apoi pentru celelalte activități artistice.
Botgros își motivează retragerea prin faptul că, dacă ar ajunge deputat va trebui să aibă două vieți total diferite, iar la un moment o va sacrifica pe una pentru alta și în acest fel nu va reuși să se dedice complet niciuneia.
De menționat că, artistul a fost primul candidat independent înregistrat de CEC în cursa electorală. Acesta a ridicat listele de subscripție la 3 ianuarie si, în aceeași zi, după doar câteva ore, le-a și depus completate cu semnături. Cele 506 de semnături validate au fost adunate de trei membri din grupul său de inițiativă. Pe circumscripția nr. 42 rămân Cantemir înregistrați candidații Elena Bacalu (PDM), Vladimir Țurcan (PSRM), Vasile Lupașcu (PPȘ), Constantin Boeștean (ACUM), Roman Ciubaciuc (PPPN), Elena Damașcan (PL) și Iurie Crăciuneac (independent).
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…