Directorul şi contabilul Apă-Canal Edineţ au fost condamnaţi la 9 şi respectiv 8 ani de închisoare. Cei doi, care sunt soră şi frate sunt acuzaţi de însuşirea ilegală a peste 455 de mii de lei de la întreprinderea în cauză. Potrivit Serviciului de Presă al Procuraturii Generale, în intervalul anilor 2007 – 2008, cei doi au întocmit documente fictive de achizţionare a mărfurilor de la persoane fizice. În realitate însă banii nu au fost achitaţi şi primiţi de către beneficiari, semnăturile acestora fiind contrafăcute.
Prin sentinţa judecătoriei Edineţ din 28.02.2012 cei doi au fost achitaţi pe motiv că fapta lor nu întruneşte elementele infracţiunii.Procurorii însă nu au fost de acord cu această sentinţă şi au atacat-o la Curtea de Apel Bălţi.
Recent, apelul procurorului a fost admis şi pronunţată o nouă hotărîre prin care, inculpaţii au fost recunoscuţi culpabili de delapidarea averii străine şi condamnaţi: fostul director – la 9 ani de detenţie, iar fosta contabilă – la 8 ani de închisoare.
Ambii inculpaţi au fost încătuşaţi chiar în sala de judecată şi urmează să execute pedepsele în penitenciare de tip închis.