Directorul SA Regia Apa Canal Orhei, Mihail Chiperi, a fost suspendat din funcţie pe o perioadă de 3 luni. Decizia a fost luată de consilierii din fracţiunea majoritară şi consilerul Partidului Nostru, Igor Câşlari, ieri, în cadrul şedinţei Consiliului orasenesc (CO) Orhei. Chestiunea a fost inclusă suplimentar pe ordinea de zi şi a provocat polemici aprinse.
Viceprimarul Igor Grigoriev, care mai cumulează aceasta functie si cu cea de consilier, a declarat că instituţia care efectueză un audit la întreprinderile din oraş a recomandat ca Mihail Chiperi să fie suspendat pe durata controlului.
Directorul Apa-Canal şi-a exprimat indignarea pentru faptul că în acest fel este apreciat aportul său la dezvoltartea reţelelor de apă şi canal din oraş şi a întrebat cine îi va achita salariul pentru perioada suspendării. Chiperi a mai declarat că până acum întreprinderea a trecut cu bine prin mai multe audite, ultimul din acestea – doar în anul precedent.
Consilierul PLDM, Iurie Lupacescu, i-a sugerat primarului Ilan Shor să îşi retragă proiectul de decizie pentru că aşa le-ar putea demonstra oamenilor că a venit la Orhei cu intenţii bune.
Ilan Shor a răspuns că are dreptul să stabilească managementul înreprinderii şi să o dirijeze în aşa fel încât să-i fie confortabil să-şi îndeplinească promisiunile electorale. Asta, deoarece el personal a decis să reducă cu 50% preţul apei pentru persoanele fizice.
Lupacescu a insistat ca proiectul în privinţa lui Chiperi să fie totuşi retras, amintindu-i lui Shor ca primarul este o persoană cu statut de demnitate publică, care execută deciziile CO Orhei, dar nu o întreprindere din sectorul privat
Procedura de vot a decurs cu neclarităţi. Iniţial s-a anunţat că proiectul de decizie este susţinut de 13 consilieri. Apoi, Igor Grigoriev a spus că nu ar fi observat votul unui consilier, iar preşedintele şedinţei Evgheni Pisov a anunţat că pentru suspendarea lui Mihail Chiperi au votat14 consilieri.
Împotriva acestei decizii au votat 3 consilieri , iar 6 s-au abţinut.
Amintim că la şedinţa de ieri a CO Orhei au participat 24 de consilieri orăşeneşti.