Select your Top Menu from wp menus

Directorul restaurantului în dosarul „intoxicaţiilor”, trimis în judecată

Procuratura sectorului Rîşcani anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în instanţa de judecată a cauzei penale, în care, figurează în calitate de învinuit atît persoana juridică, cît şi directorul restaurantului de la Poşta Veche, unde, la începutul lunii septembrie, mai multe persoane s-au intoxicat, iar un bărbat a decedat.

Acuzaţiile procurorilor sunt bazate pe prevederile articolului 216 alin.(2) din Codul penal – păstrarea, comercializarea, oferirea produselor şi serviciilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, soldată cu decesul unei persoane.

La această etapă, procurorii continuă să-i cerceteze penal pe ceilalţi reprezentanţi ai administraţiei restaurantului, care au statut de învinuiţi în acest dosar.

Pînă în prezent, potrivit procurorilor, grupul de urmărire penală a efectuat un volum considerabil de acţiuni de urmărire penale, fiind audiate aproximativ 150 de persoane, dispuse expertize medico-legale, efectuate măsuri speciale de investigaţie, desfăşurate controale în comun cu organele de resort, precum şi alte acţiuni pentru identificarea tuturor celor responsabili de comiterea ilegalităţii şi tragerea lor la răspundere penală.

Pentru comiterea acestei infracţiuni, Codul penal prevede amendă în mărime de la 800 la 1000 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 8000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/directorul-restaurantului-in-dosarul-intoxicatiilor-trimis-in-judecata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19