Categories: EconomicSocialȘtiri

Directorii și directorii adjuncți vor putea desfășura activitate didactică în limita la 0,5 din norma didactică

Conducătorii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice cu funcții de conducere vor putea să desfășoare activitate didactică în limita la 0,5 din norma didactică. Parlamentul a aprobat, în două lecturi, în ședința plenară de astăzi, un proiect de lege în acest sens.

”Modificarea propusă este una de urgență, care vine să rezolve problema imediată care s-a creat în instituțiile noastre de învățământ – directorii adjuncți renunță la funcții și optează să revină la activitatea didactică deplină. Totodată, inițiativa vine la solicitarea expresă a sindicatelor de ramură, care au sesizat în mod repetat toate instituțiile responsabile”, se menționează în nota informativă a proiectului.

În prezent, potrivit prevederilor legale, directorii și directorii adjuncți pot desfășura activitate didactică în limita la 0,25 din norma didactică. Respectiva normă e prevăzută în Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, aprobată de Parlament în 2018.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

11 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

11 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

11 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

17 ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

20 de ore ago