Vitalie Pârlog a fost numit de Parlament în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate în ședința de joi 21 decembrie. Candidatura a fost susținută cu votul a 55 de deputați din cei prezenți la ședință, iar hotărârea intră în vigoare la data adoptării, transmite IPN.
Potrivit procedurii legislative, inițiativa de numire în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate este semnată de cel puțin zece deputați și avizată de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică. Candidatura lui Vitalie Pârlog a fost propusă de un grup din zece deputați din majoritatea parlamentară.
Deputații liberali l-au întrebat pe candidat dacă este gata să fie supus testului la poligraf, deși acest lucru nu este prevăzut de legislație, dar s-ar cere din considerente morale. Vitalie Pârlog a răspuns afirmativ.
Directorul SIS a fost numit pentru o perioadă de cinci ani.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…