Select your Top Menu from wp menus

Diplomaţii occidentali din Moldova au avut întâlniri partiinice la sfârşit de săptămână

Diplomaţii occidentali din Moldova au avut întâlniri partiinice la sfârşit de săptămână . Potrivit Europa Liberă mai mulţi diplomaţi europeni şi cel al SUA, William Moser au avut întâlniri cu liderul PLDM, Vlad Filat. Acesta i-ar fi asigurate că PLDM este decis să formeze o nouă majoritate şi un nou guvern dedicată procesului de integrare europeană. Vlad Filat a dat asigurări ambasadorilor că guvernul interimar, condus de Iurie Leancă, va accelera punerea în practivă a agendei de reforme europene pentru întărirea statului de drept.Tot ieri reprezentantul UE în Republica Moldova s-a întâlnit cu liderul Partidului Comunist şi al Partidului Liberal pentru a discuta criza politică dar mai ales efectul amendamentelor adoptate săptămâna trecută în Parlament. Potrivit unei declaraţii de presă a PCRM, citată de agenţia IPN, Dirk Schuebel ar fi explicat că reprezentanţii Uniunii Europene nu au criticat faptul în sine, modificarea unor legi, cât rapiditatea cu care s-au făcut schimbările, fără consultarea structurilor europene. Mai ales că Republica Moldova se află în continuare sub monitorizarea Consiliului Europei


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/diplomatii-occidentali-din-moldova-au-avut-intalniri-partiinice-la-sfarsit-de-saptamana/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19