Un bărbat din Capitală a fost prins în flagrant de ofiţerii CNA în momentul în care ar fi încercat să corupă un supraveghetor de la Penitenciarul nr.17 din Rezina. Acesta i-ar fi propus omului legii 50 de dolari, solicitând transmiterea unui telefon mobil şi cinci litri de alcool etilic unui deţinut.
Operaţiunea de constatare în flagrant a avut loc astăzi, imediat după transmiterea banilor şi s-a desfăşurat cu sprijinul angajaţilor Serviciului securitate internă al penitenciarului de la Rezina.
Bănuitul este cercetat într-o cauză penală, deschisă în temeiul art. 325 Cod penal – „corupere activă”. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de către procurorii anticorupţie.