Select your Top Menu from wp menus

Din Zona de Securitate//Coloane militare, cu tehnică auto şi blindate, surprinse pe traseul Tiraspol – Râbnița

Azi dimineaţă, în Zona de Securitate, pe traseul Tiraspol – Râbnița, direcția Grigoriopol – Dubăsari, au fost fixate trei coloane cu tehnică militară auto și blindată de diferite tipuri (TAB, DRDM) (posibil ale Grupului Operativ al Trupelor Ruse), care se deplasau fiind însoțite de automobilele speciale ale structurilor neconstituționale de miliție. Aceasta i-a alertat pe reprezentanţii R.Moldova în Comisia Unificată de Control, care au solicitat astăzi, în cadrul şedinţei de la la Bender, ca partea rusă şi cea transnistreana să explice circulaţia coloanelor militare. Părţile viate au declarat că toată tehnica militară a Tiraspolului se află în locurile de dislocare permanentă și nu circulă prin Zona de Securitate, iar reprezentanții Federației Ruse a spus că se va documenta pe cazul dat și va informa CUC la următoarea ședință care va avea loc la 21 iunie.
Ulterior, la insistența părții moldovenești din cadrul Comandamentului Militar Întrunit, grupul observatorilor militari din Republica Moldova, Federația Rusă, Ucraina și regiunea transnistreană au început deplasarea pe traseul sus-numit, pentru a fixa încălcarea regimului Zonei de Securitate.

sursa: Moldpres


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/din-zona-de-securitate-coloane-militare-cu-tehnica-auto-si-blindate-surprinse-pe-traseul-tiraspol-rabnita/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19