Categories: DivertisMondenȘtiri

Din nou, inainte de o mare sarbatoare religioasa – Vineri, 13

În acest an, si Pastele crestin-ortodox este precedat de  ziua de vineri, 13 aprilie. Asta dupa ce vineri , 13 ianuarie,  a fost exact in ajunul  lui Sfântul Vasile.

De catre  superstiţioşi aceasta zi de vineri, 13, este  considerată cu ghinion, mulţi îşi dau planurile peste cap. Alţii se tem şi de trei ceasuri rele care, în opinia lor, ar agrava efectele acestei zile.

Superstiţioşii refuză să călătorească, să încheie afaceri sau chiar să facă anumite lucruri fireşti. Teama de vineri 13 este foarte răspândită şi afectează, potrivit cercetărilor, peste 17 milioane de oameni de pe întregul glob.

Una din teorii, care încearcă să explice apariţia acestor superstiţii, face legătură cu Cina cea de Taină, la care au participat 13 persoane, şi crucificarea lui Iisus, ce a avut loc într-o vinere. Temerile aveau sens în Roma antică, mai ales că vineri era ziua execuţiilor. Iar în Evul Mediu, vinerea era cunoscută prin „sabbatul vrăjitoarelor”, care se adunau la miezul nopţii, în număr de 13.

Se spune că şi multe personalităţi aveau frică de vineri 13. Astfel,Winston Churchill, Napoleon, Mark Twain şi Franklin Roosevelt nu se porneau în călătorii în această zi.

Unii au frică nu doar de de vineri 13, ci, în general, de tot ce poartă numărul 13. Această fobie e răspândită mai ales în SUA, unde nu există etajul 13 şi case cu numărul 13. Una dintre marile companii producătoare de lifturi refuză să fabrice chiar şi butoane cu cifra 13. Sunt şi dintre cei care au rupt din calendar foaia cu data de 13. Alţii nu se uită, mai ales marţea şi vinerea, pe data de 13, la ceas, ca nu cumva să observe secunda a 13-a, minutul al 13-lea şi ora 13.

Printre personalităţile născute în ziua de 13 sunt: Fidel Castro, Samuel Beckett, Scatman John, Ernst Werner von Siemens şi altele.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

16 ore ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

4 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

6 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago

Două cadre didactice din Orhei au fost premiate în cadrul concursului „Pedagogul anului 2025”

          Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…

o săptămână ago

La Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu al Judecătoriei Orhei

Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…

2 săptămâni ago