De 20 de zile, patrupedele se află la Zoo Chișinău. Femela era gestantă în luna a treia, cand a fost retinuta la vama Leuseni impreuna cu alte camile.
Astăzi, la 40 de zile de când se află pe teritoriul Republicii Moldova, toate cele 20 de cămile blocate la vama moldo-românească sunt ținute în aer liber, indiferent de temperaturile specifice acestui sezon.
Cele 20 de cămile au fost aduse la Zoo Chișinău, unde vor sta până de Anul Nou. Cheltuielile implicate de îngrijirea lor sunt suportate de către proprietarii bulgari și ajung, până în acest moment, la 1.700 de euro.
„Proprietarii cămilelor au programată ședința de judecată pe 12 decembrie. S-ar putea ca animalele să stea la noi și după Anul Nou”,, spune Alexei Hanțațuc, directorul de la Zoo Chișinău.
Animalele, toate pui de circa doi ani, valorează în jur de 30.000 de euro şi sunt aduse de la o crescătorie din Rusia, cu destinaţia Sofia, unde urmează să fie dresate pentru circ.
sursa:adevarul.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…