Categories: SocialȘtiri

Din această lună, vor fi calculate majorări de pensii, alocații, inemnizații

Vârstnicii care au venituri mai mici de 1589 de lei vor primi, din această lună, pensii mai mari cu 10 la sută. În acest sens, pe parcursul anului, vor fi necesare aproximativ 567 de milioane de lei. Creşterea pensiilor mai mici decît minimul de existenţă este suplimentară indexării care are loc anual în luna aprilie, scrie Noi.md.

Tot de astăzi, intră în vigoare legea care prevede recalcularea alocaţiilor persoanelor care s-au pensionat pînă în anul 1999 şi care au muncit după aceasta minimum 15 ani, contribuind la bugetul de stat. Astfel, în jur de 2 500 de pensionari vor primi alocaţii majorate pînă la 4.770 de lei.

2019 aduce venituri mai mari şi victimelor avariei de la Cernobîl. Beneficiarii de indemnizații pentru dizabilități severe vor primi lunar cu 400, 300 şi 200 de lei mai mult.

Tot cu 200 de lei a crescut şi alocația pentru membrii familiilor celor decedaţi în urma consecințelor catastrofei.

Antrenorii cu un stagiu de activitate de cel puţin 20 de ani, care au pregătit sportivi medaliați la Jocurile Olimpice şi campionatele europene sau mondiale vor primi o indemnizație lunară pe viaţă, a cărei mărime va fi stabilită în funcție de nivelul performanței sportivilor antrenați. Spre exemplu, pentru medalia de aur obținută la Jocurile Olimpice, suma achitată antrenorului va ajunge pînă la un salariu mediu pe economie.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago