Categories: PoliticȘtiri

Diaspora din Canada cere modificarea legislaţiei privind votul peste hotare

Ala Mândâcanu, preşedinta Comunităţii moldovenilor din Quebec şi membră a Biroului electoral 1/314 din Montreal, Canada, susţine că în localitate 247 de persoane au depus contestaţii deoarece nu au putut vota, iar printre aceştia sunt şi membrii Biroului electoral. Reprezentanta diasporei din Canada subliniază că acum ar fi bine să se transmită adresări Comisiei Electorale Centrale şi partidelor politice cu anumite propuneri de modificare a legislaţiei în vigoare, să fie amendat Codul Electoral privind posibilitatea de variere a numărului de buletine în birourile de peste hotare. Ala Mândâcanu menţionează că ar fi bine ca membrii birourilor din diasporă să aibă dreptul să ceară suplimentarea sau diminuarea numărului de buletine de vot alocate.

„Alegerile sunt pierdute nu doar de către Maia Sandu. Ele sunt pierdute de către cei dornici de democraţie, de schimbare, de libertate. Şi nu pentru că aceştia sunt mai puţini, ci pentru că scrutinul a fost fraudat de către un sistem ticăloşit, corupt şi vândut. Diaspora a dat dovadă de o mobilizare nemaivăzută, de curaj, de implicare şi de solidaritate. Dacă cineva până acum desconsidera electoratul din afară – de acum încolo nu o va mai face”, scrie în mesajul său pentru IPN Ala Mândâcanu.

Lidera diasporei moldoveneşti din Canada a spus că, împreună cu colegii, va încerca să demonstreze că alegerile a fost fraudate. „Acum poate fi iniţiată o nouă campanie de mobilizare „Salvează un vot” sau „Dosarul Ruşinii”, prin care să adunăm, fir cu fir, informaţiile ce pot demonta falsificările –  nume, date, fotografii cu abuzuri, puse la un loc pot face diferenţa. E pierdută o bătălie, dar nu lupta. Diaspora va reveni în forţă”, spune Ala Mândâcanu.

Diaspora din Canada a transmis la începutul lunii noiembrie o adresare către CEC solicitând să admită ca în turul II de scrutin al alegerilor preşedintelui Republicii Moldova transmiterea, în caz de necesitate, a buletinelor de vot de la o secţie la alta sau copierea xerox a unui număr necesar pe buletine (cu semnătura preşedintelui Biroului electoral şi cu ştamplila respectivă pe fiecare buletin) pentru a oferi tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, stabiliţi peste hotare, posibilitatea de exercitare a dreptului la vot.

Solicitată de IPN, comunicatoarea CEC, Rodica Sârbu, a declarat că acum se analizează contestaţiile parvenite la Comisie şi nu se cunoaşte numărul lor total.

RadioOrhei

Recent Posts

Orheiul, unul dintre cele mai pustiite ţinuturi in timpul deportărilor staliniste

Cu 84 de ani in urma, in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a…

2 zile ago

EXPERTIZĂ: CAPC consideră nejustificate modificările legislative cu privire la Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării

Modificările legislative privind locul și statutul Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării nu…

3 zile ago

EXPERTIZĂ: Noua Lege privind securitatea națională este oportună, dar poate afecta echilibrul puterilor în stat – Centrul de analiză și prevenire a corupției

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a analizat proiectul Legii privind securitatea națională…

3 zile ago

Unde se pot odihni copii din Orhei în acest an, cât costă un bilet la tabără și cum poate fi obținut

În acest an în raionul Orhei vor activa 2 tabere pentru copii – cea aflată…

3 zile ago

La Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată și cabinetul radiologic

Astăzi, la Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată al Centrului primar…

6 zile ago

Comunicat DSE Orhei: Săptămâna precedentă doi bărbați au decedat în raioanele Șoldănești și Orhei

 Un bărbat de 50 ani și-a pierdut viața într-un incendiu care a izbucnit în locuința…

6 zile ago