Select your Top Menu from wp menus

De râsu` plânsu`//Dialog între opoziţie şi fracţiunea majoritară din  CO Orhei: “Am întrebări!” – “Da’  ce, n-ai fost la comisie?”   VIDEO

Şedinţa Consiliului orăşenesc  (CO) Orhei, care a fost convocată spre sfârşitul ultimei zile de lucru din săptămâna trecută,  s-a remarcat printr-o serie de momente pe cât de  serioase, pe atât de amuzante.  Haz de necaz a făcut, în principal,  opoziţia. Asta  după ce, chiar  la începutul şedinţei,  unul din opozanți   s-a indignat de faptul că în CO s-a instaurat o dictatură, iar opoziţia nu are  nici dreptul la replică.

Aproape imediat a avut loc şi un dialog sugestiv, între preşedintele şedinţei, consilierul din fracțiunea majoritară,  Evgheni Pisov,  şi liberalul din opoziție, Oleg Matei.

Deşi le-a propus consilierilor să adreseze întrebări pe marginea proiectului deciziei priivind  executarea bugetului orăşenesc  pe anul trecut,  2016 , Pisov a încercat să-l blocheze pe Matei. Mai întâi,  l-a chestionat pe acesta  dacă  a fost la sedința comisiei de specialitate, iar apoi a declarat că întrebările ar trebui de pus doar atunci când  poate fi  c eva schimbat.   

 Totuși, liberalul a strecurat telegrafic câteva întrebări către   viceprimarul Viorel Dandara, pentru a  afla  de ce   Primăria a rămas datoare firmei care a elaborat Planul Urbanistic ,  de ce nu este îndeplinită  promisiunea de alocare a banilor pentru reparația muzeului și de ce   activităţile de tineret şi sport au fost susținute în anul 2016  cu doar 40%  din mijloacele financiare prevăzute.

Într-un ritm  alert, aproape fără a schimba vorbe, preşedintele Evgheni Pisov  a reuşit în mai puţin de 20 de minute să obţină votul pentru toate cele 8 proiecte de decizii de pe ordinea de zi. La un moment dat, consilierul Mihai Tihon  s-a arătat chiar îngrijorat că Pisov nu-și ia nici măcar aer, iar remarca  a provocat unul din episoadele de amuzament din timpul ședinței.    

Amintim că fracţiunea majoritară din CO este constituită din 15 persoane. 13  consilieri  din această fracţiune,  care s-a autoîntitulat “Pentru Orhei”, au acces în Consiliu pe listele MSPR „Ravnopravie”, redenumită recent  în  Partidul „Șor”. La majoritari au mai aderat socialistul Ivan Șiman şi fostul liberal-democrat Vitalie Balinschi. În total, în  CO Orhei sunt 27 de consilieri. 

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/dialog-sugestiv-intre-opozitie-si-fractiunea-majoritara-din-co-orhei-am-intrebari-da-ce-n-ai-fost-la-comisie-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19