Nu sunt mari şanse ca integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană să se realizeze foarte repede, câtă vreme problema transnistreană nu dobândeşte o soluţie adecvată. O spune la RFI fostul consilier prezidenţial, Cristian Diaconescu. În opinia sa, autorităţile de peste Prut trebuie să păstreze parcursul european convenit cu Bruxelles-ul. „În prezent, se pare că determinarea proeuropeană este intactă”, declară el.
Ce efecte va avea criza din regiune asupra Republicii Moldova? Cristian Diaconescu e de părere că „efectele vor fi cu atât mai reduse cu cât clasa politică de la Chişinău, Republica Moldova, societatea vor fi categoric determinate în ceea ce priveşte opţiunea europeană. Este esenţial ca în acest moment, parcursul european pe care s-a angajat Republica Moldova să fie păstrat cu etapele stabilite, convenite în dialogul cu Uniunea Europeană. Este vorba de semnarea celor două acorduri de Asociere şi de Liber Schimb, de ratificarea după aceea în Parlamentul de la Chişinău a acestor documente şi păstrarea ritmului şi voinţei politice de integrare. Dacă Republica Moldova va oscila sau îşi va negocia parcursul european, sunt convins că toată lumea va avea de pierdut”.
Potrivit lui Cristian Diaconescu, „Chişinăul trebuie să fie conştient de faptul că rezolvarea într-o formulă sau alta a situaţiei din regiunea transnistreană este esenţială pentru parcursul european. Nu sunt mari şanse ca integrarea în Uniunea Europeană să se realizeze foarte repede, câtă vreme problema transnistreană nu dobândeşte o soluţie adecvată”.
sursa: rfi.ro