Select your Top Menu from wp menus

DEZVĂLUIRI: Cum a fost demis Guvernul Sturza cu 16 ANI în urmă

Alexandr Muravschi, care cu 16 ani în urmă a deţinut funcţia de viceprim-ministru, ministru al economiei și reformelor în Guvernul Sturza, a postat pe pagina sa de FB un text în care dezvăluie cum, în realitate, a fost demis cabinetul de miniştri în luna noiembrie a anului 1999.

Muravschi scrie că drept motiv pentru demiterea guvernului condus de Ion Sturza a fost acuzaţia că Executivul nu s-a pregătit bine pentru iarnă. În realitate, susţine fostul vice-primministru, depozitele de cărbuni şi păcura erau mai mult decât suficiente, iar datoria pentru gazele naturale livrate de Gazprom s-a redus considerabil.

Alexandr Muravschi vorbeşte despre faptul că a doua zi după demiterea Guvernului, a fost sunat de preşedintele de atunci, C hiril Lucinschi şi asigurat că, deşi Guvernul a fost demis, el personal îşi va păstra funcţia. Murasvschi l-ar fi întrebat pe Lucinschi cum se poate întâmpla ca el, ca  persoană direct responsabilă de pregătirea pentru iarnă  să rămână în funcție, la care președintele ar fi răspuns: „Nu lua în serios aceste jocuri politice”.

În mesajul de pe Facebook, fostul viceprim-ministru  spune că a refuzat propunerea  şi că  povesteşte  despre toate acestea în premieră.

Cabinetul de miniştri, condus de Ion Sturza, a fost demis pe 9 noiembrie 1999. Dacă rămânea în funcţie, Sturza, care pe vremea guvernării sale a realizat o serie de reforme importante, urma să plece peste o lună la Summitul UE de la Helsinki, pentru semnarea Acordului de preaderare a R. Moldova la UE. Guvernul Sturza a fost demis cu 16 ani în urmă cu votul  deputaţilor comuniști, creștin-democrați și celor „independenți”.