Dezertarea imposibilă a jurnalistilor, analiștilor, bloggerilor care luptă împotriva propriei țări / Volnițchi

Moldova e un imens câmp de luptă (politică), iar linia frontului (politic) desparte clar societatea moldovenească în două tabere, chiar şi dacă acestea nu sunt egale ca mărime şi pondere, scrie Igor Volnițchi în ediorialul  Padurea spânzuraților sau ce riscă cei ce trec linia frontului politic in Moldova. 

 Şi această luptă politică are un specific aparte, or unii „soldaţi” (jurnalişti, analişti, bloggeri etc.) au înţeles prea târziu că s-au înrolat într-o armată care luptă împotriva propriei ţări, propriului popor. Ar dezerta, dar nu prea pot, pentru că cei ce i-au înrolat, plătindu-le solda, fac periodic inspecţia oştilor şi sunt foarte atenţi la fiecare schimbare de comportament a „soldaţilor”. Iar dezertarea e egală cu „moartea” (cu distrugerea imaginii, a vieţii private, a vieţii, în general).

Decât să lupte împotriva propriei ţări, Apostol Bologa ( Pădurea spânzuraților de Liviu Rebreanu, n.n.),a preferat să moară, dar a trecut în lumea celor drepţi cu sufletul împăcat. Cred că mulţi dintre „soldaţii” frontului nostru politic au aceeaşi dilemă ca şi eroul lui Rebreanu. Ei înţeleg foarte bine că, dacă dezertează, vor fi „spânzuraţi” (la figurat, desigur), vor fi distruşi (la propriu), pentru că, cu siguranţă, există „compromat” pe fiecare dintre ei.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

2 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

2 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

3 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

5 zile ago