Categories: RegiuneSocialȘtiri

Dezbatere Europa Liberă la Orhei despre îndoctrinarea prin învăţământ în perioada sovietică

„A creat şcoala omul nou?” este tema celei de-a cincea dezbateri din cadrul proiectului Europei Libere „Antinostalgia – privind spre viitor”, organizată miercuri, 27 martie, la Liceul „Ion Luca Caragiale” din oraşul Orhei.

Care a fost rolul învăţământului în propagarea doctrinei comuniste, în URSS şi în alte ţări socialiste? Cum a influenţat şcoala sovietică mentalitatea oamenilor? Cum era format „omul nou” şi de ce era nevoie de un cetăţean clădit după calapoadele şi la indicaţia partidului comunist unic? Cât de mult s-au schimbat în timp valorile oamenilor trecuţi prin şcoala sovietică şi cât de evidente mai sunt astăzi consecinţele îndoctrinării din acele vremuri? Sunt câteva dintre subiectele ce vor fi abordate în cadrul dezbaterii.

În calitate de invitaţi speciali vor participa Bogumil Luft, fost ambasador al Poloniei în Republica Moldova şi în România, jurnalist şi scriitor, autor al volumului „Românii în goana după happy-end”, şi profesorul universitar Anatol Gremalschi, ex-ministru al educaţiei şi ştinţei al Republicii Moldova, director de programe la Institutul de Politici Publice, autor a numeroase lucrări științifice, manuale şi invenţii brevetate.

Dezbaterea va începe la ora 13.00 şi va fi moderată de jurnaliştii Europei Libere Valentina Basiul şi Sergiu Culeac. În cadrul evenimentului va fi proiectat filmul documentar „Omul nou din şcoala veche”, produs de echipa PUR ŞI SIMPLU (autoare: Eugenia Creţu).

Proiectul „Antinostalgia – privind spre viitor” al Radio Europa Liberă prevede difuzarea mai multor documentare şi reportaje şi organizarea a zece dezbateri publice în diferite localităţi din Republica Modlova despre trecutul comunist și viitorul țărilor și comunităților din Europa Centrală și de Est. Proiectul este sprijinit financiar de Ambasada SUA în Republica Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago