Categories: PoliticSocialȘtiri

Detalii despre dosarul lui Constantin Țuțu. Riscă șapte ani de închisoare

Procuratura Generală oferă detalii despre dosarul penal intentat de procurorii anticorupție pe numele ex-deputatului democrat Constantin Țuțu. Într-un comunicat al PG se spune că vineri, 27 septembrie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor anticorupție și a aplicat în privința cetățeanului Constantin Țuțu măsura arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile, dat fiind că acesta se eschivează de urmărirea penală, fiind învinovățit de trafic de influență în proporții deosebit de mari.

Potrivit investigațiilor efectuate de Procuratura Anticorupție, învinuitul a pretins și a primit suma de 20.000 EUR pentru ca să influențeze procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, astfel încât să nu prelungească termenul arestului preventiv în privința unei persoane. Urmărirea penală a fost pornită la data de 18 septembrie 2019, în temeiul articolului 326, alineatul 3),  litera a) din Codul penal, pe faptul traficului de influență în proporții deosebit de mari. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsa cu amendă de până la 300.000 lei sau pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 7 ani.

Procuratura Anticorupție va reveni cu detalii în lumina garanțiilor procedurale ale părților.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago