Procuratura
Generală oferă detalii despre dosarul penal intentat de procurorii anticorupție
pe numele ex-deputatului democrat Constantin Țuțu. Într-un comunicat al PG se
spune că vineri, 27 septembrie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a
admis demersul procurorilor anticorupție și a aplicat în privința cetățeanului
Constantin Țuțu măsura arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile, dat
fiind că acesta se eschivează de urmărirea penală, fiind învinovățit de trafic
de influență în proporții deosebit de mari.
Potrivit investigațiilor efectuate de Procuratura Anticorupție, învinuitul a
pretins și a primit suma de 20.000 EUR pentru ca să influențeze procurorii din
cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, astfel încât să nu prelungească
termenul arestului preventiv în privința unei persoane. Urmărirea penală a fost
pornită la data de 18 septembrie 2019, în temeiul articolului 326, alineatul
3), litera a) din Codul penal, pe faptul traficului de influență în
proporții deosebit de mari. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă pedeapsa cu
amendă de până la 300.000 lei sau pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de
până la 7 ani.
Procuratura Anticorupție va reveni cu detalii în lumina garanțiilor procedurale
ale părților.