Categories: RegiuneSocialȘtiri

Despre Parcul Naţional Orhei – din nou vorbe.

Crearea parcului Naţional Orhei a constituit unul din subiectele abordate de viceministrul mediului Lazăr Chirică cu Johan Robinson, coordonatorul UNDP Bratislava pe probleme de conservare a biodiversității.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Mediului,  în cadrul discuţiei de marţi, 27 noiembire,  printre altele au fost elucidate problemele de ordin legislativ şi instituţional în realizarea creării Parcului Naţional “Orhei.
Amintim,  că la 8 noimebrie a fost aprobată Hotărîrea de Guvern nr.834 pentru aprobarea proiectului de Hotărâre a Parlamentului privind fondarea Parcului național Orhei – primul parc național din Republica Moldova. Parlamentul deocamdată nu a aprobat crearea acestui parc.
Parcul național „Orhei”, urmează să cuprinda raioanele Orhei, Strășeni, Călărași și Criuleni. Zona de protecţie integrală a parcului va include o parte a rezervaţiei peisagistice Trebujeni de lângă Orheiul Vechi. La fel, va include regiunea Mănăstirii Curchi, unde există un sector important de pădure seculară cu o biodiversitate ridicată şi câteva locuri din cadrul rezervaţiei peisagistice Ţigăneşti.
Proiectul este finanţat de către Fondul Global de Mediu şi urmează să fie înaintat Ministerului Mediului spre examinare, iar  ulterior remis Parlamentului spre aprobare.
Toamna trecută deschiderea primului parc naţional – Parcul Naţional Orhei, în care urmează a fi investiţi circa 950 de mii de dolari era anunţată pentru finele anului 2012.
Deschiderea parcului era preconizată încă din anul 1970, însă, din mai multe motive, proiectul a eşuat.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago