Select your Top Menu from wp menus

Deși CECE Orhei a fost obligată să reexamineze circumstanțele ce au dus la validarea mandatului primarului de Orhei, Tatiana Cociu deja semnează acte în calitate de primar

Tatiana Cociu, candidata Partidului Forța Alternativă de Salvare a Moldovei deja semnează acte oficiale din postura de primar de Orhei. Potrivit Registrului de Stat al Actelor Locale, prima dispoziție semnată de Tatiana Cociu datează cu 27 noiembrie și îl împuternicește Alexei Lungu, viceprimarul municipiului Orhei cu dreptul de a aplica semnătura pe actele financiare ce urmează a fi executate in procesul activității Primăriei municipiului Orhei.
Asta, după ce Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea candidatului PAS, Sergiu Stanciu, prin care el a cerut anularea înregistrării lui Cociu în cursa Electorală.
Pe de altă parte, Comisia Electorală Centrală a pronunțat  pe 28 noiembrie o hotărâre prin care a obligat Consiliul Electoral de Circumscripție Electorală mun.Orhei să rexamineze până la ora 17:00 a zilei de 1 decembrie, circumstanțele ce au stat la baza adoptării hotărârii din 14 noiembrie prin care alegerile pentru funcția de primar la Orhei au fost declarate legale și a fost validat mandatul de primar al Tatianei Cociu.
Între altele, CEC a constatat că Partidul Forța Alternativă de Salvare a Moldovei a distribuit 14 mii de pliante în favoarea Tatianei Cociu, estimate la peste 31 mii lei, utilizând astfel mijloace nedeclarate și neraportate. CEC a obligat FASM să prezinte toate rapoartele privind veniturile și cheltuielile până pe data de 1 decembrie.