Select your Top Menu from wp menus

Deşi Aeroportul va fi dat în concesiune pasagerii vor continua să achite taxa pentru modernizarea lui

Compania rusească care a primit în concesiune Aeroportul Chisinau va câştiga 500 de mln de euro de pe seama pasagerilor care vor zbura de aici. Potrivit IPN călătorii vor continua să plătească taxa de modernizare de 9 euro la procurarea fiecărui billet, care a fost prevăzută după contractarea unui credit de la BERD. Sursa citată indică că deputaţii liberali-reformatori, dar şi socialistul Igor Dodon, membri ai comisiei, au remarcat că este un non-sens ca Guvernul să accepte o companie care să investească 250 de milioane de euro în aeroport, dar să câştige din taxele impuse populaţiei 500 de milioane de euro.
De partea cealaltă vice-ministul economiei Tudor Copaci a argumentat că în următorii ani aeroportul are nevoie de investiţii urgente de cca 40-50 de mln de euro.
Aeroportul Chişinău a fost concesionat pe 49 de ani unei firme din Rusia care se obligă să investească aici 250 de mln de euro.
Decizia a trezit multe controverse în societate fiind atacată în prezent la Curtea Constituţională.
Anterior fostul premier Ion Sturza declara în cadrul emisiunii În Profunzime de la că :“Aeroportul e una dintre cele mai sanatoase si profitabile companii din Moldova si categoric nu trebuia sa fie dat in concesiune”.“Imi pare rau ca cineva ne are de prosti. Aeroportul este una dintre cele mai sanatoase si profitabile companii din Republica Moldova si nu trebuie dat in concesiune. A mai ramas sa dam in concesiune si crucea lui Stefan cel Mare”, a adaugat ironic Ion Sturza.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/desi-aeroportul-va-fi-dat-in-concesiune-pasagerii-vor-continua-sa-achite-taxa-pentru-modernizarea-lui/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19