Deşeurile radioactive de pe teritoriul Transnistriei vor fi trimise în Republica Moldova, deoarece partea transnistreană nu are posibilităţi de păstrare sau distrugere a lor.
O decizie în acest sens a fost luată miercuri de vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, şi şefa diplomaţiei transnistrene, Nina Stanski.
Părţile au convenit că primele deşeuri radioactive vor fi aduse joi de pe teritoriul unei uzine din Râbniţa, pentru a fi păstrate sau utilizate în Republica Moldova.
Oficialii au semnat şi un protocol, iar Nina Stanski a calificat evenimentul ca un început bun de cooperare între Chişinău şi Tiraspol.
În cadrul întrevederii au fost discutate şi alte subiecte, cum ar fi revenirea la normal a activităţii transportului feroviar şi serviciului poştal între ambele maluri ale Nistrului.