Categories: PoliticȘtiri

Desemnarea premierului este bătută în cuie, expert constituţional

Odată semnat decretul prezidenţial, desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru este bătută în cuie. Declaraţia aparţine expertului în drept constituţional, doctorul habilitat, Alexandru Arseni, care a declarat pentru IPN că decretul prezidenţial prin care Ion Păduraru a fost desemnat la funcţia de prim-ministru nu poate fi abrogat, ci doar contestat la Curtea Constituţională. Comentariul expertului vine în contextul în care la Preşedinţie a fost înregistrată o declaraţie semnată de 55 de deputaţi prin care este înaintat un alt candidat la funcţia de prim-ministru.

Expertul constituţional menţionează că preşedintele Nicolae Timofti a stabilit clar, deşi nu era obligat, un termen în care să se înainteze candidatul care ar corespunde criteriilor de integritate, iar acest termen nu a fost respectat. Potrivit lui, şeful statului şi-a îndeplinit atribuţiile şi a desemnat, conform prevederilor Constituţionale, un candidat la funcţia de prim-ministru. Decretul său nu poate fi abrogat, iar dacă va fi contestat la Curtea Constituţională, potrivit expertului, nu ar fi motive pentru anularea lui.

În cazul în care Ion Păduraru nu va obţine vot de încredere în Parlament, Alexandru Arseni a menţionat că preşedintele este în drept să dizolve legislativul.

Joi seara, 14 ianuarie, preşedintele a semnat un decret prin care l-a desemnat pe Ion Păduraru la funcţia de prim-ministru. Astăzi dimineaţă, 15 ianuarie, Partidul Democrat a înregistrat la Cancelaria Preşedinţiei declaraţia semnată de 55 de deputaţi care susţin candidatura vicepreşedintelui PDM, Pavel Filip, la funcţia de premier şi a cerut ca şeful statului să-şi abroge decretul.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago