Arheologii au descoperit la sud-est de Caraş-Severin, România, ruinele vechi de aproximativ 2000 de ani ale unui palat ridicat pentru împăratul Traian. Potrivit Discoveryon.info, descoperirea este una din cele mai importante din ultimul deceniu pentru că palatul a fost construit în anul 101, în timpul primului război daco-roman din perioada anilor 101 – 102.
Evenimentul a adus deja satul Zăvoi în atenţia istoricilor şi a arheologilor din toată lumea. Se consideră că situl va furniza informaţii importante despre cultura daco-romană.
Stilul arheologic al construcţiei este unic în România şi respectă întocmai tradiţia romană a structurilor cu turnuri. Vestigiile din Zăvoi vor fi restaurate, conservate şi transformate în obiectiv turistic
sursa:timpul.md
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…