Select your Top Menu from wp menus

Descoperire care ridică probleme morale: Câinii au trăsături de personalitate şi emoţii

Gregory Berns, un profesor de neuroeconomie în cadrul Universităţii Emory, a anunţat că a făcut o descoperire fără precedent despre cel mai bun prieten al omului: câinele.

Autorul cărţii „How Dogs Love Us: A Neuroscientist and His Adopted Dog Decode the Canine Brain” a dezvăluit într-un articol publicat în ediţia de sâmbătă a prestigiosului ziar New York Times descoperirile sale:

„Mi-am petrecut ultimii doi ani alături de colegii mei pentru a antrena câinii să intre într-un scanner RMN, complet treji şi fără să fie ţinuţi cu forţa. Scopul nostru era să stabilim cum funcţionează creierul câinilor şi, mai important, ce gândesc ei despre noi, oamenii.

Acum, în baza studiilor mele şi după ce am scanat o duzină de câini, am ajuns la o concluzie de neevitat: câinii sunt, la rândul lor, persoane.

La câini, am descoperit că activitatea în nucleul caudat creştea ca reacţie la semnele făcute cu mâna ce indicau mâncarea. De asemenea, nucleul caudat se activa la mirosul oamenilor cunoscuţi. De asemenea, în testele preliminare se activa la întoarcerea unui stăpân care dispăruse pentru câteva momente din câmpul său vizual. Demonstrează aceste lucruri că suntem iubiţi de câini? Nu chiar. Dar multe dintre lucrurile care activează caudatul uman, ce sunt asociate emoţiilor pozitive, activează totodată caudatul canin. Specialiştii în neuroştiinţe intitulează acest lucru o „omologie funcţională”, iar acest lucru ar putea sugera existenţa emoţiilor canine.

Abilitatea de a trăi emoţii pozitive, precum dragostea şi ataşamentul, ar însemna că aceşti câini au un nivel de conştiinţă comparabilă cu cea a unui copil uman. Iar această abilitate sugerează că e cazul să regândim modul în care tratăm câinii.

Suspectez că societatea se află la mulţi ani distanţă de a considera câinii drept persoane. Totuşi, decizii recente ale Curţii Supreme care au inclus dovezi neuroştiinţifice deschid calea către o astfel de posibiltiate. În două cazuri, curtea a decis că infractorii juvenili nu pot fi condamnaţi la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de eliberare condiţionată. Judecătorii au citat dovezi obţinute de neurocercetători despre creierul uman, care nu este matur la adolescenţă. Deşi acel caz nu are nimic de-a face cu conştienţa câinilor, judecătorii au deschis calea pentru neuroştiinţe în sala de judecată.

Poate că, într-o bună zi, vom fi martori la un caz în care se argumentează în favoarea drepturilor câinilor pe baza descoperirilor specialiştilor în neuroştiinţe”.

mai multe pe descopera.ro