Select your Top Menu from wp menus

Deputatul PD Constantin Ţuţu a fost achitat în dosarul Veretco

Judecatoria Orhei

Deputatul PD Constantin Ţuţu a fost achitat în dosarul Veretco. Decizia a fost luată de Judecătoria Orhei.

Apărătorul părţii vătămate , avocatul Roman Zadoinov, a declarat după şedinţa de judecată că sentinţa nu este corectă şi că va fi atacată la Curtea de Apel Chişinău. Totodată, acesta a făcut un apel către procuratură şi SIS privind corectitudinea deciziei luate astăzi.

Constantin Ţuţu a declarat în faţa camerelor de luat vederi ale câtorva televiziuni din Capială, venite la Orhei ca să reflecte pronunţarea sentinţei,că îi pare rău pentru moartea lui Veretco, dar că se consideră nevinovat.

Bănuiţii au părăsit sala de judecată înainte de pronunţarea deciziei. În acest dosar a fost condamnat la 8 ani de închisoare o singură persoană, care a declarat că a tras în Alexei Veretco pentru a se apăra

Astăzi, înainte de ședință, Ziarul de Gardă a scris despre faptul că CEDO a solicitat explicaţii privind dosarul omorului lui Alexei Veretco, care a fost împuşcat în seara de 28 apri¬lie 2012, în urma unui scandal care a avut loc în Codrii Orheiului.  Potrivit lui Zadoinov, Curtea a solicitat Guvernului R. Moldova să prezinte întregul dosar penal pentru examinare, dar şi să dea explicaţii cu privire la scoaterea de sub urmărire penală a trei inculpaţi care figurau în acest dosar.

În aprilie 2012, Constantin Ţuţu a fost implicat într-o încăierare cu focuri de armă lângă un restaurant din apropiere de Orhei, în urma căreia a murit Alexei Veretco, de 42 de ani. După ce persoana care l-ar fi omorât pe Veretco s-a predat, ceilalţi trei suspecţi, inclusiv Ţuţu, au fost scoşi de sub urmărire pentru omor, fiind, în schimb, cercetaţi penal pentru huliganism. Procesul de judecată a început în 2013.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/deputatul-pd-constantin-tutu-a-fost-achitat-in-dosarul-veretco/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19