Proiectul de lege privind indemnizaţiile pentru mame va fi reexaminat. O declaraţie în acest sens a fost făcută în cadrul emisiunii Înprofunzime de liderul fracţiunii parlamentare PLDM, Valeriu Streleţ. În acelaşi timp, potrivit democratului Dumitru Diacov un grup de lucru deja analizează eventualele îmbunatăţire în acest sens, pentru a fi propus pentru dezbateri repetate.
Amintim că la sfârşitul săptămânii trecute mai multe tinere însărcinate au protestat contra ultimelor modificări făcute de autorități la sistemul de indemnizații la nașterea și creșterea copiilor.
Potrivit acestora de la 1 aprilie mărimea indemnizației de maternitate va fi calculată din venitul pe 12 luni, în care intră și concediile, faţă de prevederile anterioare potrivit cărora îndemnizaţia se calcula în mărime de 30% din salariul pe ultimele 6 luni