Categories: PoliticȘtiri

Deputații și miniștrii, în ședință comună

Dintre cele peste o sută de acțiuni incluse în Foia de parcurs numărul doi, care cuprinde obiective din Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE și condiționalitățile prevăzute pentru primirea asistenței europene macro-financiare, până în prezent au fost realizate 56 de acțiuni. 11 proiecte sunt restante, iar realizarea celor care mai rămân este prevăzută pentru perioada octombrie-decembrie. Printre restanțe se numără asigurarea funcționalității Autorității Naționale de Integritate, care deocamdată nu este posibilă întrucât nu a fost selectată conducerea instituției. Subiectele au fost discutate la ședința comună a Parlamentului și a Guvernului, vineri, 13 octombrie, transmite IPN.

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că transmiterea unui proiect în Parlament nu înseamnă că lucrul ministerului s-a terminat. Este nevoie să se lucreze în colaborare cu comisiile permanente și să fie urmărit parcursul legii până la publicare. „Astăzi am verificat nu doar agenda sincronizată deja între Parlament și Guvern, dar am și discutat unele subiecte în detaliu, legate de exemplu de crearea Agenției de Naționale de Integritate, concursurile desfășurate de acest consiliu și care este planul calendaristic. Am discutat despre planurile legate de lupta împotriva corupției la nivel de pachet de integritate, dar și strategia națională de prevenire a corupției. Am discutat și despre alte proiecte legate, inclusiv de frauda bancară, investigațiile Kroll și acea platformă multi-instituțională, dar și despre o chestiune mai specifică, cum este lupta împotriva traficului de ființe umane”, a notat șeful legislativului.

Premierul Pavel Filip a declarat că astfel de reuniuni contribuie la accelerarea adoptării măsurilor de modernizare a Republicii Moldova, în contextul acordurilor și angajamentelor pe plan extern. Luna viitoare va fi inițiată actualizarea Planului National de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE până în anul 2019.

În cadrul ședinței comune, s-a mai discutat despre pașii care trebuie făcuți pentru obținerea asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Prim-ministrul a menționat că în ultima perioadă s-au strecurat tot felul de speculații precum că Republica Moldova nu și-a îndeplinit angajamentele legate de condiționalitățile UE. Potrivit lui Pavel Filip, aceste declarații nu sunt decât niște falsuri. „Pentru asistența macro-financiară, în valoare de o sută de milioane de euro, dintre care 40 de milioane reprezintă grant, există 28 de condiționalități. Pentru a primi prima tranșă, care era preconizată pentru anul acesta, trebuie să realizăm zece condiționalități, pe care noi practic le-am realizat. Au rămas încă patru, dar și acelea sunt în curs de realizare”, a declarat premierul.

Potrivit autorităților, pe 25-26 octombrie, la Strasbourg, se va desfășura ședința Comitetului parlamentar de asociere, iar la 20 octombrie, Parlamentul va organiza ședința Consiliului parlamentar pentru integrare europeană unde vor fi abordate subiectele actuale în relația cu UE.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

3 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

5 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago