Select your Top Menu from wp menus

Deputaţii şi Guvernul nu pot cădea de acord asupra controlului migraţional pe Nistru

Deputaţii şi Guvernul nu pot ajunge la un numitor comun în privinţa deschiderii posturilor migraţionale de-a lungul Nistrului. Deputaţilor din grupul de lucru pentru normalizarea situaţiei din zona de securitate nu le este pe plac această idee şi ei au propus două alternative, scrie Kommersant. Potrivit sursei citate o variantă ar fi obligarea cetăţenilor străini să se înregistreze în termen de 72 de ore la secţiile teritoriale ale Biroului Migraţie şi Azil. Cea de-a doua variantă ar consta în schimbul de informaţii cu Ucraina asupra cetăţenilor străini care intră în regiunea transnistreană traversând hotarul ucrainean, acest acord urmând să fie monitorizat de EUBAM.
Ziarul relatează că cele două idei au fost discutate cu reprezentantul UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola. Acesta însă a evitat să se pronunţe pe marginea lor, accentuând doar că o soluţie privind controlul migraţional trebuie identificată cât mai curând.
De partea cealaltă surse din guvern susţin că instalarea posturilor migraţionale pe Nistru este cea mai oportună soluţie, or asupra acesteia executivul lucrează încă din 2011. Poziţia este argumentată prin faptul că tratativele cu partea ucraineană ar putea dura mai multe luni, iar la această idee se poate reveni mai târziu. Importantă este obţinerea regimului liberalizat de vize, iar ulterior se poate discuta şi o altă soluţie a controlului migraţional.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/deputatii-si-guvernul-nu-pot-cadea-de-acord-asupra-controlului-migrational-pe-nistru/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19