Categories: PoliticȘtiri

Deputații PSRM și ACUM au votat în primă lectură revenirea la sistemul electoral proporționa

Deputații din Partidul Socialiștilor și cei din Blocul politic ACUM au adoptat în primă lectură un proiect de lege de modificare a Codului Electoral, prin care se anulează sistem electoral mixt. Astfel, inițiativa legislativă, care prevede revenirea la sistemul electoral proporțional, a fost susținută cu votul majorității prezente la ședința de marți, 11 iunie, transmite IPN.

În cadrul prezentării, Sergiu Litvinenco, deputat în fracțiunea PAS, Blocul ACUM, a declarat că inițiativa legislativă este propusă ca urmare a opiniei critice a Comisiei de la Veneția asupra modificării sistemului electoral din unul proporțional în unul mixt. Totodată, potrivit deputatului, proiectul vine să îmbunătățească legislația electorală în ceea ce ține de asigurarea votului pentru cetățenii Republicii Moldova din diasporă. Mai exact, este vorba despre permisiunea de a vota în străinătate cu pașaportul expirat.

În cadrul dezbaterilor în plen, s-a propus introducerea votului electronic, precum și posibilitatea de a modifica sistemul de distribuire a voturilor concurenților electorali care nu au acces în Parlament. Aceste propuneri urmează să fie dezbătute pentru lectura a doua.

Documentul adoptat în prima lectură mai prevede o reducere semnificativă a plafoanelor pentru donațiile făcute partidelor politice în campania electorală. O altă modificare a Codului electoral se referă la persoanele care au obținut venituri de peste hotare și care vor putea face donații către partide, lucru interzis în prezent.

În aceeași ședință, deputații socialiști șu ACUM au votat în primă lectură modificări și completări la Legea procuraturii. Inițiativa prevede anularea obligativității de a deține o experiență de cel puțin cinci ani pentru candidații la funcția de procuror general. De asemenea, prevede excluderea obligativității ca procurorul general să fie cetățean al Republicii Moldova etc. Potrivit inițiativei, concursul de alegere a procurorului general nu va mai fi desfășurat de Consiliul Superior al Procurorilor, dar de o comisie creată de CSP, din care să facă parte și specialiști străini.


RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago