Select your Top Menu from wp menus

Deputații PPEM se declară gata să coopereze cu majoritatea parlamentară

Deputații Iurie Leancă și Eugen Carpov, din Partidul Popular European din Moldova, se declară gata pentru cooperarea cu majoritatea parlamentară în vederea apropierii țării de Uniunea Europeană. Decizia a fost luată la ședința Consiliului Național Politic al formațiunii, care a avut loc duminică, 24 iunie, transmite IPN.

După ședința Consiliului, președintele formațiunii, Iurie Leancă, a spus că s-a discutat oferta cu care a venit acum o săptămână alianța majoritară chemând toate forțele pro-europene din Parlament la dialog. „În urma dezbaterii, prin majoritatea voturilor, am decis să oferim mandatul necesar Biroului Politic al partidului pentru a iniția discuții cu majoritatea în vederea creării unui parteneriat pe subiectul integrării europene”, a spus politicianul.

Iurie Leancă e de părere că aceasta va oferi formaţiunii șansa să influențeze lucrurile în vederea aplicării Acordului de Asociere cu UE și implementării reformelor. „Vom încheia un acord privind implementarea reformelor în justiție, cum recuperăm pagubele din sectorul bancar, cum îi pedepsim pe cei vinoveți și cum asigurăm ca pe viitor să nu mai aibă loc astfel de lucruri. De acest acord va depinde și lansarea acestui parteneriat”, a spus liderul PPEM.

Consiliul coaliției de guvernare a lansat săptămâna trecută un apel la dialog către forțele pro-europene din Parlament. Anterior, Partidul Liberal Democrat a comentat că nu acceptă această invitație.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/deputatii-ppem-se-declara-gata-sa-coopereze-cu-majoritatea-parlamentara/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19