Select your Top Menu from wp menus

Deputaţii PLDM şi PCRM au anulat votul de ieri privind constituirea comisiei care va investiga activitatea BEM.

Deputaţii PLDM şi PCRM au anulat votul de ieri privind constituirea comisiei care va investiga activitatea BEM. Anularea votului de ieri a fost propusă de fracţiunea PLDM şi susţinută de PCRM. Autorul proiectului deputatul PL , Valeriu Munteanu în consecinţă a retras proiectul său motivând că acesta va fi înaintat atunci când în parlament va fi anunţată o nouă majoritate parlamentară.
Liderul fracţiunii PLDM , Valeriu Streleţ a declarat că deputaţii formaţiunii sale vor înregistra chiar astăzi o nouă iniţiativă legislativă care va prevedea că timp de 30 de zile comisia va investiga situaţia de la BEM, iar în alte 60 de zile va investiga situaţia din sistemul bancar al Republicii Moldova.
După acest vot , fracţiunea PL nu a susţinut 2 proiecte de lege, fapt care a dus la respingerea lor în plenul parlamentului din motivul insuficienţei de voturi.
Amintim că ieri PCRM, PL, PD şi deputaţii neafiliaţi au votat crearea unei comisii care va examina situaţia la BEM. Iniţiativa nu a fost susţinută de legislatorii PLDM. Comisia trebuia să examineze timp de 30 de zile situaţia la Banca de Economii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/deputatii-pldm-si-pcrm-au-anulat-votul-de-ieri-privind-constituirea-comisiei-care-va-investiga-activitatea-bem/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19