Categories: PoliticȘtiri

Deputaţii PLDM au cerut repetat eliberarea din arest a lui Vlad Filat sub garanţia lor

Un grup de deputaţi PLDM au depus o cerere repetată de garanţie personală pentru eliberarea fostului premier liberal-democrat, Vlad Filat, din arest preventiv în arest la domiciliu. Cereri similare au fost înaintate şi de mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi de deputaţi din primul Parlament. Despre aceasta a comunicat preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Tudor Deliu, care a mers la Judecătoria Buiucani marţi, 19 aprilie, în timpul unei noi şedinţe în cazul ex-premierului Vlad Filat, transmite IPN.

„Am venit repetat cu o cerere de garanţie personală. Cu cereri similare au venit Asociaţia refugiaţilor, Asociaţia oamenilor de artă şi mai mulţi deputaţi din primul Parlament. Dar instanţa nu a examinat cererile. Procurorii au venit cu o cerere de a prelungi arestul preventiv cu încă 30 de zile, însă judecătorul nu s-a expus încă nici pe marginea cererii procurorilor. Noi sperăm că joi judecătorii se vor expune. Considerăm că se tergiversează procesul şi ne convingem că acest proces este unul politic”, a spus deputatul liberal-democrat.

Tudor Deliu a adăugat că în momentul când Vlad Filat a fost scos din biroul judecătorului, el şi colegii săi au fost împinşi „ca nişte brute”, iar Vlad Filat era îmbrâncit din spate încât era să cadă pe scări. „Cred că cei care dirijează astfel de acţiuni se tem de revolta maselor”, a accentuat parlamentarul.

Cererea din partea PLDM a fost semnată de deputaţii – Tudor Deliu, Anghel Agache, Maria Ciobanu, Vadim Pistrinciuc, Grigore Cobzac. O cerere similară a fost depusă şi la începutul lunii martie, dar a fost refuzată de judecători.

Avocatul Igor Popa a comunicat că a făcut mai multe solicitări astăzi. Printre cererile apărării este una repetată ca şedinţele să fie în continuare publice. Avocatul spune că nu există temeiuri ca acestea să fie închise, deoarece probele procurorilor au fost prezentate, iar martorii acuzării audiaţi. O altă cerere este ca Vlad Filat să poată comunica cu presa, fiindcă, spune apărarea, se speculează foarte mult cu informaţii neveridice şi el este în drept să dea replică la orice informaţie care îl vizează. Cererea privind comunicarea cu presa a fost respinsă de instanţa de judecată. Altă cerere, privind schimbarea măsurii de reprimare, urmează a fi examinată la următoarea şedinţă, joi, 21 aprilie, la fel şi cea ca şedinţele de judecată să fie publice.

Solicitată de IPN acuzatoarea de stat, Adriana Beţişor, a spus că înainte de cererile apărării, a depus un demers prin care a solicitat prelungirea arestului cu încă 30 de zile. Astfel, după principiul primului venit, instanţa urmează să examineze iniţial demersul acuzării, apoi cererile apărării. Adriana Beţişor a menţionat că nu a reuşit să vadă în totalitate cererile apărării, dar din ceea ce a observat motivaţiile sunt ca şi cele prezentate anterior mai ales în ceea ce ţine de modificarea măsurii preventive.

Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut pe 15 octombrie 2015. Fostul premier este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă şi riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice. Acesta pledează nevinovat.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a mai coborât cu o poziție în Indicele libertății realizat de Freedom House

Pentru anul 2024, Republica Moldova a înregistrat un scor de 60 de puncte, în Indicele…

o zi ago

Comunicat DSE Orhei: atenție de sărbătorile Pascale!

În fiecare an în preajma sărbătorilor de Paști, pompierii din Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești…

o zi ago

Anul trecut familia deputatei din Orhei, Mariana Cușnir s-a înavuțit cu un spațiu comercial estimat la 300 mii lei, care a fost donat de părinți

Potrivit declarației de avere și interese personale depuse de deputata din Orhei, Mariana Cușunir aceasta…

3 zile ago

Veniturile familiei președintelui raionului Orhei în 2024: salariu, pensie MAI, remitențe și alocații din România

Anul trecut, președintele raionului Orhei, Vasile Adașan a avut un salariu total de peste 275…

o săptămână ago

Comunicat DSE Orhei: Două autospeciale moderne vor suplini remiza Direcția Situații Excepționale mun. Orhei de sărbătoarea națională ZIUA SALVATORULUI

În anul 2021 Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională a inițiat proiectul ”Renovarea și modernizarea tehnică…

2 săptămâni ago