Select your Top Menu from wp menus

Deputaţii care au lipsit de la sesiunea specială a Parlamentului

De la sesiunea specială a Parlamentului au lipsit 54 de deputaţi, absenţe fiind înregistrate la toate fracţiunile parlamentare. În cadrul acestei şedinţe, urma să fie supus dezbaterilor Programul de Guvernare, dar şi lista Guvernului propusă de către candidatul desemnat Ion Sturza, însă din lipsă de cvorum şedinţa a eşuat, transmite IPN.

Fracţiunea Partidului Liberal Democrat a fost prezentă aproape în componenţă deplină, cu excepţia deputatului Vlad Filat, care se află în arest. Din fracţiunea Partidului Liberal au lipsit trei deputaţi – Alina Zotea, Iurie Dârda şi Artur Gutium. Mihai Ghimpu, liderul fracţiunii, a declarat după ce a eşuat deschiderea şedinţei că PL nici nu era de acord să dea vot de încredere echipei lui Ion Sturza deoarece nu era ceea ce s-a convenit în cadrul discuţiilor anterioare cu fostul candidat.

De la fracţiunea Partidului Democrat au lipsit şase deputaţi – Valentina Buliga, Valentin Andronachi, Elena Bacalu, Constantin Botnari, Eugeniu Nichiforciuc şi Corneliu Padnevici. Fracţiunea democraţilor a refuzat să se întâlnească cu candidatul desemnat la funcţia de premier.

De la şedinţă a lipsit in corpore fracţiunea Partidului Socialiştilor din 24 de deputaţi. De asemenea, nu au participat cei şapte deputaţi comunişti care au rămas în fracţiune după destrămarea acesteia, dar nici cei 14 care au părăsit fracţiunea şi au creat Platforma Social-Democrată.