Categories: PoliticSocialȘtiri

Deputaţii au trimis spre promulgare repetat câteva legi respinse anterior de Nicolae Timofti

Deputaţii au trimis spre promulgare repetat câteva legi respinse anterior de Nicolae Timofti. Este vorba de modificări la legile privind statutul alesului local, administraţia locală şi interzicerea graţierii pedofililor.
Parlamentarii au adoptat aceste legi în anul 2012, şi le-au expediat spre promulgare. Nicolae Timofti însă le-a retrimis spre examinare , printre altele acesta argumenta că ridicarea mandatului de consilier local de către Comisia Electrorală Centrală contravine Constituţiei şi altor principii. Referitor la interzicerea graţierii pedofililor Preşedintele a argumentat că graţierea oricărui condamnat este atribuţia exclusivă a instituţiei prezidenţiale.
Duputaţii au confirmat însă prin vot textele legilor şi le-au expediat din nou spre promulgare.
Potrivit art 93 din Constituţie , Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două saptămîni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

22 de ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

23 de ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

23 de ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

o zi ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

o zi ago