Deputaţii ACUM Sergiu Litvinenco şi Dan Perciun au reacţionat la ultimele declaraţii ale preşedintelui, care a anunţat că a găsit în acest weekend bani pentru mai multe iniţiative sociale. Potrivit deputaţilor, banii au fost aduşi de Guvernul Maia Sandu, dar vor fi atribuiţi noului Guvern şi lui Dodon.„Este o dovadă clară că Guvernul Maia Sandu a lăsat bugetul plin cu bani, iar aceştia doar profită. Asta încă o dată demonstrează că demiterea Guvernului Maia Sandu nu a fost determinată de „situaţia social şi economică din ţară” – că bani erau, toate aceste proiecte, dar şi poate mai multe, erau implementate oricum, ci exclusiv de teama de un procuror general independent care ar fi investigat fărădelegile lui Dodon şi a camarilei sale politice”, scrie Sergiu Litvinenco pe o reţea de socializare.
Dan Perciun spune că din cele 7 iniţiative anunţate de preşedinte, 5 au fost prezentate de Guvernul Sandu în Parlament săptămâna trecută şi pentru care fostul Guvernul găsise resursele financiare. „Tovarăşul a luat bugetul elaborat de fostul Guvern şi l-a atribuit sieşi”, explică deputatul.
sursa: tvrmoldova.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…