Categories: PoliticȘtiri

Deputatele Parlamentului moldovean efectuează o vizită la Bruxelles

O delegaţie formată din deputate din Parlamentul Republicii Moldova efectuează o vizită de studiu la Bruxelles, în perioada 14-15 martie curent. Parlamentarele se vor întâlni cu mai mulţi eurodeputaţi cu care vor discuta despre consolidarea rolului femeilor în politică şi combaterea violenţei împotriva femeilor, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă remis de legislativ, din componenţa delegaţiei conduse de vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, fac parte deputatele Valentina Buliga, Oxana Domenti, Galina Balmoş, Maria Ciobanu, Alla Dolinţă şi Alina Zotea.

În cadrul vizitei la Bruxelles, deputatele vor discuta despre activităţile Uniunii Europene în contextul consolidării rolului femeilor în viaţa politică din Republica Moldova. Programul vizitei include întrevederi şi cu eurodeputatele din Comisia drepturile femeilor şi egalitatea de gen.

Conform agendei, parlamentarele vor avea întrevederi şi cu vicepreşedintele Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu, raportorul pentru Republica Moldova în Parlamentul European, Petras Auštrevičius, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru Comitetul de Cooperare Parlamentară Moldova-UE, Andi Cristea şi ministrul suedez de externe, Margot Wallström.

Vizita de studiu se desfăşoară cu suportul Programului PNUD, în cadrul Programului „Îmbunătăţirea democraţiei în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

o zi ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago