Categories: PoliticȘtiri

Deputatele fac apel la femei să se implice mai mult în politică

Mai multe deputate din fracţiunile parlamentare ale Partidului Democrat şi Partidului Liberal, dar şi alţi angajaţi ai legislativului, îndeamnă femeile să se implice în politică şi în procesul decizional. Discuţia cu cetăţenii a avut loc în cadrul Forumului regional parlamentar „Dialog cu cetăţenii”, care s-a desfăşurat luni, 11 aprilie, la Călăraşi, transmite IPN.

Alina Zotea, deputată liberală, a spus fracţiunea PL este de acord să voteze proiectul de lege privind introducerea cotei de gen. „Ne dorim ca femeile să fie mai insistente, să dorească să se implice mai mult în politică, fiindcă nu poţi să le impui ceva ce nu doresc”, a subliniat parlamentar. Totodată, Alina Zotea a vorbit despre migraţie menţionând că Moldova are circa 1 milion de cetăţeni plecaţi peste hotare, iar 80% dintre migranţi au vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, adică forţa de muncă a ţării. Aceasta a adăugat că remitenţele transmise de migranţi reprezintă o treime din PIB-ul ţării. De asemenea, copiii care au migrat cu părinţii şi apoi revin au cunoştinţe mai ample, cunosc mai multe limbi. Însă un dezavantaj mare este lipsa de personal calificat, de forţă de muncă.

Deputata democrată, Valentina Stratan, a chemat femeile să se implice în activitatea publică şi politică a localităţilor lor aşa cum au făcut şi deputatele actuale fiind încurajate la rândul lor de alte deputate.

Valentina Buliga, şi ea parlamentară democrată, a spus că PDM are 3 femei în funcţia de vicepreşedinte şi este unul dintre partidele care promovează foarte mult femeile. „Îmi doresc ca legea cu cotele să fie susţinută. Din câte cunoaştem această lege va fi susţinută. Conducerea PDM a spus că nu are nicio frică de a promova această lege”, a subliniat parlamentara.

Cât ţine de posibilităţile cetăţenilor de a se adresa către Parlament, oamenii au fost îndemnaţi să meargă la oficiile teritoriale ale legislativului unde să depună sesizările lor. Totodată, cât ţine de violenţa asupra copiilor sau situaţiile periculoase pentru aceştia, deputatele au făcut apel ca cetăţenii să se adreseze către noua avocată a poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago