Categories: PoliticȘtiri

Deputata Olesea Stamate propune modificări la Codul Electoral. Promo-Lex are obiecții și recomandări

Membrii organelor executive, persoanele alese în funcții elective ale partidelor declarate neconstituționale nu vor putea candida la alegeri timp de trei ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale (CC). Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament. Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a subliniat că proiectul de lege vine să pună în aplicare un mecanism de prevenție, ce rezultă din declararea drept neconstituțional a unui partid politic.
Potrivit Moldova1, nu vor putea fi alese pe o perioadă de 3 ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic, persoanele care la acel moment erau membri ai organului executiv al partidului politic declarat neconstituțional, persoanele care ocupau funcții elective sau care erau pe listele de candidați supleanți din partea partidului politic declarat neconstituțional.
Pe de altă parte Promo-Lex a publicat o declarație în care spune că , în raport cu persoanele – membri ai organului executiv al partidului politic declarat neconstituțional o măsură de restricționare temporară a dreptului de a fi ales ar putea fi justificată, în anumite condiții, luând în considerare importanța deciziilor luate de membrii acestui organ în cadrul partidului. În același timp, în raport cu persoanele care ocupau funcții elective sau care erau pe listele de candidați supleanți – această măsură nu poate fi justificată, decât dacă se demonstrează vinovăția individuală a fiecărei persoane.
Asociația recomandă: autorilor și Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului:

  1. Examinarea suplimentară a necesității și proporționalității propunerii privind includerea unui nou temei de restricționare a dreptului de a fi ales;
  2. Desfășurarea consultărilor publice largi la acest subiect;
  3. Solicitarea expertizei juridice asupra proiectului, în special asupra prevederii propuse de modificare a Codului electoral;
  4. Solicitarea Opiniei Comisiei de la Veneția privind restricționarea dreptului de a fi ales.
RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: un tânăr s-a aruncat într-o fântână și nu dorea să fie salvat

Incendiile de vegetație și gunoiște rămân cele mai frecvente situații excepționale produse pe teritoriul raioanelor…

5 ore ago

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

5 zile ago