Categories: PoliticȘtiri

Deputat cu fals în declaraţii de avere trimis la Procuratură

Averea deputatului PLDM, Ion Balan a fost verificată de Comisia Națională de Integritate (CNI). În urma unei analize s-a constatat că parlamentarul nu a indicat în declaraţia de avere 7 terenuri, 7 mijloace de transport şi 2 conturi bancare.

Dosarul deputatului, întocmit de Comisie, va fi transmis Procuraturii Generale pentru examinare sub aspectul falsului în declarații.

O altă încălcare a fost depistată în cazul ex-viceministrului Tehnologiei, Informației și Comunicațiilor, Dona Școla.

Aceasta a fost în incompatibilitate de funcții, practicând concomitent cu funcția de viceministru și alte activități remunerate în calitate de membru și/sau președinte al unor consilii de administrare a patru întreprinderi de stat.

Totodată, CNI a considerat necesară inițierea procedurilor de control sub aspectul verificării încălcării regimului juridic al declarării venitorilor și proprietății de către:
•Pavel Filip, ministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor;
•Victor Micu, președinte al Consiliului Superior al Magistraturii;
•Ecaterina Țugulea, șef adjunct al Direcției Asigurare Socială Nisporeni.

Sub aspectul verificării încălcării regimului juridic al conflictului de interese vor fi de asemenea controlați:
•Radu Blaj, șef adjunct al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare a Consiliului Municipal Chișinău;
•Valeriu Didenco, secretar al Consiliului Municipal Chișinău.

sursa: indepednent.md

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

10 ore ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

11 ore ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

2 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

4 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

5 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

o săptămână ago