Select your Top Menu from wp menus

Deputat cu fals în declaraţii de avere trimis la Procuratură

Averea deputatului PLDM, Ion Balan a fost verificată de Comisia Națională de Integritate (CNI). În urma unei analize s-a constatat că parlamentarul nu a indicat în declaraţia de avere 7 terenuri, 7 mijloace de transport şi 2 conturi bancare.

Dosarul deputatului, întocmit de Comisie, va fi transmis Procuraturii Generale pentru examinare sub aspectul falsului în declarații.

O altă încălcare a fost depistată în cazul ex-viceministrului Tehnologiei, Informației și Comunicațiilor, Dona Școla.

Aceasta a fost în incompatibilitate de funcții, practicând concomitent cu funcția de viceministru și alte activități remunerate în calitate de membru și/sau președinte al unor consilii de administrare a patru întreprinderi de stat.

Totodată, CNI a considerat necesară inițierea procedurilor de control sub aspectul verificării încălcării regimului juridic al declarării venitorilor și proprietății de către:
•Pavel Filip, ministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor;
•Victor Micu, președinte al Consiliului Superior al Magistraturii;
•Ecaterina Țugulea, șef adjunct al Direcției Asigurare Socială Nisporeni.

Sub aspectul verificării încălcării regimului juridic al conflictului de interese vor fi de asemenea controlați:
•Radu Blaj, șef adjunct al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare a Consiliului Municipal Chișinău;
•Valeriu Didenco, secretar al Consiliului Municipal Chișinău.

sursa: indepednent.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/deputat-cu-fals-in-declaratii-de-avere-trimis-la-procuratura/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19